ConnectED

ConnectED este o experiență educațională interactivă care a ajuns la cea de-a treia ediție în 2026, debutând în 2024. Evenimentul Se desfășoară pe durata unei zile și aduce împreună elevi, părinți și profesori, oferindu-le prilejul de a-și face auzită vocea prin participarea la sesiuni interactive, susținute de experți în domenii variate ale educației.

Speakeri de renume, traineri cu experiență, psihologi, pedagogi, reprezentanți ai comunității sunt prezenți la Iași în fiecare toamnă, pentru a le oferi participanților o experiență de conectare inedită, în cadrul unui program ce include sesiuni de conferință, paneluri, ateliere pentru fiecare dintre cele 3 categorii de public.

Tematica fiecărei ediții este aleasă cu grijă, pentru a răspunde nevoilor participanților, abordarea fiind una complexă, multidisciplinară. Astfel, dacă prima ediție a stat sub semnul nevoii de conectare în educație, a doua ediție a avut ca temă generală impactul pe care inteligența artificială îl are în educație, iar a treia ediție pune accentul pe competențele necesare pentru a face față schimbărilor rapide din societate. 

Evenimentul se bucură de succes pe plan local și regional, creând în jurul lui o comunitate de elevi, profesori și părinți care au înțeles că schimbările pozitive în educație se întâmplă atunci când întreaga comunitate dialoghează și se implică.

Număr total de beneficiari direcți: peste 500

Află mai multe despre proiect: https://connected3.ro/

Find Your Voice