Boovie a devenit de ceva timp un reper important pe agenda estivală a profesorilor pasionați de proiecte educaționale interactive, al căror punct de plecare îl reprezintă lectura și creativitatea. Ajuns anul acesta la a opta ediție, Boovie a devenit mai mult decât un concurs de book-trailere – este o experiență educațională complexă, în care sunt implicați deopotrivă elevi, profesori, scriitori, cineaști, oameni pasionați de lectură, de film și de domenii conexe.
Anul acesta Boovie s-a mutat de la Focșani la Brașov și s-a bucurat de participarea a peste 2000 de elevi și profesori. Pe lângă concursul propriu-zis, care antrenează spiritul creator al elevilor de gimnaziu și de liceu și care de la an la an vine cu noi provocări de lectură, din ce în ce mai interesante, zilele de festival înseamnă și o mulțime de activități educaționale, organizate special pentru elevii și pentru profesorii participanți. Ateliere de creație, cu teme variate, de la educație cinematografică, la scriere creativă ori educație financiară; proiecții de film; întâlniri cu actori, cu scriitori, cu jurnaliști și cu regizori, precum și alte activități inedite au fost oferite de către organizatori și în acest an tuturor participanților.
PISC – Profesorii inovează școala s-a alăturat inițiativelor educaționale din cadrul festivalului, prin câteva activități atractive, ce au avut în centru educația cinematografică: două workshopuri (unul pentru profesori și altul pentru elevi), susținute de trainerii PISC, Anamaria Ghiban și Cristina Mocanu, patru proiecții de film și o întâlnire cu regizorul Brandan Cervino. Acestea au fost activitățile organizate cu sprijinul European Film Factory, proiect european apreciat de profesorii din întreaga Europă, coordonat de Institut français în parteneriat cu ARTE Education și European Schoolnet și finanțat prin programul Europa Creativă, un proiect. Acestor activități de educație cinematografică li s-a adăugat întâlnirea cu jurnaliștii de la Recorder (Cristian Delcea, Mihai Voinea și Alex Nedea), moderată de Anamaria Ghiban și Cristina Mocanu, care, printre alte teme de interes pentru cei prezenți, a adus în prim plan și educația media, o dimensiune pe care proiectele PISC o au adesea în vedere.
Dansează cu Billy! – În cadrul atelierului de educație cinematografică dedicat profesorilor, participanții au avut ocazia să afle informații despre ce înseamnă actualmente educația cinematografică la nivel european, să discute despre cum pot fi utilizate filmele în activitățile educaționale, în școală și mai ales să participe la câteva exerciții creative, pornind de la filmul lui Stephen Daldry, Billy Elliot, care, de altfel, a avut două proiecții în cadrul festivalului. Profesorii au plecat de la atelier cu exemple concrete de integrare a filmului la clasă, cu un model de fișă utilă în deconstrucția de film și cu multe idei din care cu siguranță se vor naște activități frumoase.
Boovie goes green – Atelierul pentru elevi, al cărui titlu este inspirat din titlul colajului de scurtmetraje ce a constituit punctul de plecare al activității (Short films go green), a reunit peste 50 de participanți care timp de 90 de minute au vizonat și au analizat scurtmetraje despre natură și au încercat să găsească soluții la problemele de mediu identificate în filme. Din colajul dispoibil pe platforma europeanfilmfactory.eu, trainerii PISC au ales 3 scurtmetraje (Hybrids, Expire și Machini) care ilustrează deopotrivă genuri, teme, tehnici variate și care au în comun aceelași domeniu – mediul înconjurător. Pe cât de dificilă pare la prima vedere tematica, pe atât de antrenante au fost discuțiile și exercițiile interactive propuse de traineri și apreciate unanim de participanți.
Cele două ateliere au fost completate cu succes de proiecțiile filmului Billy Elliot și ale colajului de scurtmetraje Young talents: Shorts and Docs, precum și de dialogul regizorului Brandan Cervino (al cărui scurt metraj, Comuniunea verișoarei mele Andrea, este inclus în colaj) cu spectatorii prezenți în sală.
Ne bucurăm că participarea PISC la Boovie 2023, în calitate de inițiator de activități menite să promoveze educația cinematografică și educația media, a avut succes. Feedbackul obținut de la participanți constituie și de această dată un punct de plecare pentru activitățile pe care trainerii PISC le pregătesc pentru elevi și pentru profesori, începând din toamna 2023.